poze romania

BIOGRAFIA SERGIU NICOLAESCU

Biografia pe care o postati pe pagina dumneavoastra de Net se opreste in anul 1989, unde mentionati doar un singur eveniment – Revolutia. De ce v-ati oprit acolo?

Nu m-am oprit. Am facut doua filme bune dupa aia, Orient Expres si 15. Si amindoua au mers foarte bine. Primul chiar formidabil, a avut peste 50.000 de spectatori, ceea ce este o cifra imensa astazi.

Nu si inainte de 1989, cind se vorbea despre cu totul alte cifre. Care ar putea fi cauza unei scaderi asa de drastice de public?

Inainte de Revolutie, erau de ordinul milioanelor, de la cinci milioane in sus. Dar nu mai sint cinematografe, au desfiintat cinematografele, le-au facut restaurante, discoteci, cafenele. Iar acum, chiar Ministerul Culturii le inchide pe toate. Desfiinteaza RomaniaFilm, care la un moment dat a avut aproape 800 de cinematografe. Au ramas vreo 40 si ceva si le praduiesc si pe astea.

Poate nu e rau ca se vind. Un privat e mult mai interesat sa faca o afacere din asta.

In momentul cind cineva cumpara, nimeni nu-l mai poate obliga nimic. Sint proprietar, fac ce vreau. Daca dovedesc ca nu mi-a mers cu film, pot sa-i schimb destinatia. Ceea ce e simplu de dovedit, in conditiile in care un film face maximum 50.000 de spectatori.

Sustineti ca productia de filme nu mai e profitabila in Romania?

Nu e profitabila. Desi biletul e mult mai scump, niciodata un film nu-si recupereaza banii. Primul care intra, producatorul, nu-si recapata banii. Ai sa ma intrebi: bine domnule, dar atunci de ce se fac filme? Pentru ca se fura.

Adica?

Se fura. Fiecare in parte fura. Cel care trebuie sa mature pe jos vine si iti cere o suma dubla. Si ii dai o suma dubla, pentru ca iti ramine si tie. Si atunci aproape toate filmele ies foarte sarace. Toata lumea se intrece in subiecte foarte sarace. In conditiile in care faci un film foarte sarac, iti ramin bani. Daca faci un film normal, nu te poti incadra in suma – si, in situatia respectiva, te obliga sa furi daca vrei sa faci film. Practic, e un domeniu care intra sub linie.

Dumneavoastra ati facut doua filme in ultimii ani. Inseamna ca si dumneavoastra ati furat?

Domnule, eu vreau sa iti spun ca la ultimele mele filme nu mi-am ridicat nici onorariul de regizor. Practic, am dat din banii mei, ceea ce nu e normal. Aveam de unde, dar in clipa in care se termina, si s-au cam terminat, adio. Ori fac si eu aceeasi smecherie ca sa supravietuiesc, ori ma duc.

Ati cumparat, din cite stiu, si dumneavoastra un cinematograf intr-un cartier din Bucuresti.

Doar am incercat sa-l cumpar. Am cistigat licitatia, dar am renuntat, pentru ca imi cerea mult prea mult timp si nu ma pricepeam la afaceri din astea. Si nici nu aveam destui bani.

In biografia pe care ati publicat-o pe site-ul dumneavoastra, caracterizati anii petrecuti la Timisoara, dupa ce v-ati mutat de la Tirgu-Jiu, ca niste ani magnifici. Ce va mai amintiti de atunci?

Am stat in Timisoara din ’35-’37 pina prin ’47. A fost o copilarie extraordinar de frumoasa, o copilarie fantastica. Am trait niste vremuri fantastice. Tara trecea prin niste momente fantastice: legionarismul, uciderea lui Zelea-Codreanu de catre Carol al II-lea, impacarea lui Carol cu legionarii, abdicarea lui, razboiul, venirea la putere a maresalului Antonescu si toate celelalte. Apoi acel 23 august haotic, pentru ca regele s-a bagat unde era treaba unui politician. Cind inchei o pace, trebuie sa stie si adversarul. Or, asta a iesit la radio si a spus: "Romani, pace". Noi ne-am bucurat, am iesit in strada, dar ce pace, ca rusii inaintau. Au luat 150.000 de prizonieri romani si i-au dus in lagarele lor. S-au intors doar jumatate. Intoarcerea armelor a fost facuta prost. Am lucrat si eu intr-un lagar pentru evrei, aici, in tara. Am fost sofer.

Cum ati ajuns sofer intr-un lagar?

Aveam 13 ani, dar conduceam foarte bine orice masina. Si, din trei, am facut opt si am luat permis de conducere. La 13 ani am avut permis de conducere. Pe vremea aceea, vacanta scolara dura noua luni. Iar ziua de invatatura era de trei ore. Pentru ca era razboi, iar liceele au fost confiscate ca sa se faca spitale. Si atunci, eram foarte liberi, imens de liberi. Cine si-a gestionat bine aceasta libertate a avut o copilarie fantastica. Cum am avut eu. Dar am avut si conditiile pentru asta. Timisoara are un cartier central care se numeste Cetate, pentru ca acolo era o cetate veche turceasca. Acolo locuiam eu. Aveam bandele de derbedei si era o intrecere permanenta intre noi. Eu eram sef de banda. Aveam un teren al meu, curtea parasita a unui spital militar.

Am citit ca de la aceasta cetate plecau foarte multe subterane.

Da, acolo am gasit inima subteranelor din Timisoara. Iar aproape de calea ferata, am gasit o subterana, in care puteau sa mearga o caruta si un cal in picioare, care ducea la un oras aflat la 50 de kilometri de Timisoara. Era un tunel. Incredibil. Iar din inima asta pe care am gasit-o noi, ajungeai oriunde in cladirile din Timisoara construite pe vechea cetate. Erau bisericile, liceele, cazarmile, primaria. Spargeam si intram in pivnitele lor.

Furati?

Furam, da. (Ride.)

Va uitati la filme inca de copil. Cum ati ajuns prima data in sala de cinema?

Pasiunea o aveam inainte de a veni in Timisoara. E greu sa crezi ca un copil de cinci ani fugea de acasa si se ducea la cinema. La coltul strazii unde locuiam eu era un cinema. Luam sticle de bautura de acasa, le dadeam paznicilor si ma uitam o saptamina la filme.

In ce masura faptul ca ati trait intr-o perioada incarcata de istorie a influentat optiunea dumneavoastra de mai tirziu spre filmele istorice?

Cred ca a fost o influenta, cred ca da. Si m-a mai influentat spiritul foarte nationalist pe care l-a avut mama. Ea era foarte patrioata. In primul razboi mondial, si-a pierdut tatal, iar ea si fratele ei au luptat, erau cercetasi. Au luptat la Podul Jiului. In mod sigur, am mostenit-o pe maica-mea, plus bunicul, omorit de nemti. Aveam deja o poveste. Si tot ce s-a intimplat atunci in Romania.

Cit de constient erati de ce se petrecea in tara?

Eram destul de constient, chiar mai mult decit un copil. Noi eram mult mai maturi, din cauza faptelor grave care se petreceau in jurul nostru. Nu am avut propriu-zis o adolescenta. Din copilarie am intrat direct in viata. Eu ultimele patru clase de liceu le-am dat in doi ani. Nu e o treaba usoara. Am invatat, nu gluma.

De ce ati facut asta?

Nu stiu, nu stiu, asa gindeam. Practic am terminat la saispe ani si ceva liceul. Atunci am dat examen la trei facultati: la Belle Arte, pentru ca aveam talent la desen, la Scoala de Ofiteri de Marina si la Matematici. Am reusit la toate trei si m-am dus la ofiteri, pentru ca din copilarie voiam sa ma fac marinar.

Cum asa? Marea era departe de dumneavoastra.

Era foarte departe. Dar eram un atit de bun cunoscator al bataliilor navale, al istoriei bataliilor navale, ca pe urma, cind am intrat la scoala de ofiteri, stiam cit stia profesorul. Stiam pe ore batalia dintre Bismark si Hood, doua cuirasate, unul al Germaniei si unul al Angliei. Stiam batalia de la Trafalgar, toate bataliile navale le stiam pe de rost. Aveam acasa carti, nemtii scoteau foarte multe carti, iar eu eram intr-un oras foarte germanic, erau foarte multi nemti.

Cartile erau in germana?

In germana, dar eu vorbeam germana si franceza de copil. Am avut trei limbi toata viata. Si aveam cartile astea.

Ati apucat sa practicati ca marinar?

Am intrat in ’47 la scoala si, cind am absolvit, am fost considerati prima promotie comunista. Dupa un an de zile am iesit ofiter. Intre timp insa, tatal meu a fost arestat. Si mi-am dat seama ca urmeaza sa ma dea afara din armata. Si atunci, sfatuit de un unchi de al meu, am plecat eu singur. Am venit in Bucuresti, tata era arestat, aici m-am inscris muncitor la fabrica Ford, iar in toamna am dat examen la Politehnica. Am intrat usor. Am facut apoi patru ani de Politehnica in conditii foarte grele. Tata era arestat, era la Canal, pe chestii politice.

Nu e un paradox faptul ca tatal dumneavoastra a avut de suferit din cauza comunistilor, in schimb ati acceptat sa jucati rolul unui militian comunist sau rolul unui director la un santier comunist? Chiar si comisarul Moldovan e de partea comunistilor.

Nu, niciodata. Daca te uiti la scenarii, niciodata n-am facut nici o concesie. Comisarul Moldovan spune doar: "Voi sinteti multi, voi hotariti, eu fac ce cred eu". Asta-i maximum ce spune. Am jucat pe maiorul intr-un film, dar nu am nici o fraza politica. In Zile fierbinti, eu mi-am batut joc de comunisti. Acest film, daca-l vezi acum, ramii uimit. Sa te uiti. Este o secventa cind directorul santierului naval vorbea la telefon si pe linga el trec niste insi cu niste pancarte in mina. Toate lozincile erau cu fundul in sus. Poate nicaieri n-am fost mai dur cu regimul ca-n filmul ala. Unii au ramas cu impresia ca am facut un film comunist. Nu se poate ca eu sa fac ceva de genul asta. Maximul de fraza comunista pe care eu l-am acceptat este: "Vrem sa facem o lume mai buna", spusa de un activist. Din cauza asta eram simpatic, iar poporul ma iubea.

Nici comunistii nu v-au facut prea mari probleme. Care au fost relatiile dumneavoastra cu regimul, in afara de arestarea tatalui?

Eu am avut urmatoarea poveste. Am avut rude foarte importante, fac parte dintr-o familie foarte cunoscuta, veche. Familia mamei se duce pe undeva pe la 1430, la Tismana se vorbeste de cineva cu numele Cambrea. In casa generalului Cambrea am intilnit multe, multe nume. Toata lumea respectiva era anticomunista. O lume veche, care se intilnea in casa unchiului meu. El avea o pozitie foarte buna, a fost seful Statului Major, ma rog, a avut functii. In 1949, a venit comunismul si l-a darimat. Toti oamenii pe care i-am cunoscut la el au murit in inchisori.

Dar ati calatorit foarte mult in strainatate, pe la multe festivaluri.

Nu, asta a fost mult mai tirziu. Eu nu am iesit peste granita pina la 33 de ani, cind am cistigat cu un film la Cannes. Si americanii au cumparat filmul. E vorba de Memoria trandafirului, pentru care au platit o suma imensa, 20.000 de dolari, or, ai nostri vindusera pina atunci un film de lungmetraj, Tudor Vladimirescu, cu maximum 2.000 de dolari. Iar eu pe zece minute – e un scurtmetraj – am luat suma asta. Si americanii au zis: il vrem pe Nicolaescu aici. Si in seara cind era proiectia la Cannes, eu eram la studioul Sahia. Era intr-o simbata. Atunci venea la studio Ion Gheorghe Maurer – presedintele Consiliului de Ministri –, care vedea filme. Eu le aduceam si i le prezentam. El ma stia si m-a intrebat daca nu cumva am un film la Cannes. Eu i-am spus ca am, dar nu pot pleca din tara ca am un dosar foarte prost. A doua zi, am primit un telefon sa ma prezint la ministrul Culturii, Constanta Craciun. Si m-am dus destul de speriat. Ea a deschis, in schimb, sertarul si mi-a dat pasaportul. Tin minte ca era rosu, cu stema republicii pe el. Mi-a spus: "Miine dimineata pleci la Paris". L-am luat si m-am dus direct la mama, acasa. I-am spus: "Mama, uite pasaport, uite bilet. Eu nu ma mai intorc". Si mama mi-a spus: "Du-te, ramii si daca tie ti-o fi bine, poate ne scoti si pe noi". A doua zi eram in avion.

De ce nu ati ramas in Occident pina la urma?

Pentru ca acolo, la Cannes, am asistat la o discutie intre producatorul american Richard Davis si marele regizor francez Christian-Jaque. Distribuitorul asta l-a facut terci pe regizor, ceea m-a uimit. Dupa, intre patru ochi, l-am intrebat pe Christian-Jaque de ce a acceptat sa fie umilit. El mi-a raspuns ca in curind o sa accept si eu. Asa mergea sistemul. Atunci mi-am spus ca nu e de mine acolo, ca eu nu voi accepta niciodata asa ceva. Si in Romania nu am acceptat niciodata o asa atitudine.

Care credeti ca e cauza pentru care ati devenit atit de contestat dupa Revolutie, ca regizor?

Cine ma contesta?

Regizorii tineri, criticii de film.

Uita-te cine ma contesta. Cit despre criticii de film, nu, nu. Eu am rupt-o cu festivalurile in ’72, moment de cind nu m-am mai dus la nici un festival. Eu, in toata viata mea, nu am fost decit la trei festivaluri. M-am suparat in ’71 cu Mihai Viteazul. Trebuia sa fie o productie americana, n-a mai fost. Dar l-a cumparat Columbia (casa de distributie filme americana – n.r.), cu 200.000 de dolari, si l-a difuzat in lumea intreaga. Eu cu filmul asta am fost la Moscova, caci pentru Romania, in momentul ala, Moscova era numarul 1. Desi, in realitate, in Europa, era dupa Cannes. Acolo, in timpul proiectiei, mi-au scos bobina cu partea in care Mihai intra in Moldova. Eu m-am dus in proiectie si i-am dat drumul cu Moldova. Lucrul asta nu l-au uitat nici ei, nici eu si de atunci nu am mai participat. Inca nu trecusera multi ani de la moartea lui Gheorghiu-Dej. De buna seama, Dej a fost ucis si nu a murit de moarte buna. Mie imi spunea Maurer sa nu dorm niciodata in pat. Si eu dormeam pe jos, intr-un colt.

Dar cine si pentru ce v-ar fi omorit?

Pentru ca reusisem sa fac un film in care aratam cucerirea Moldovei de Mihai Viteazul, Unirea. Trebuie sa tii cont de cum am trait noi atunci. Noi nu aveam voie sa vorbim de istoria Romaniei. Istoria Romaniei nu mai exista. Si eu am venit si am facut Dacii. A fost o smecherie cu Dacii. Ma veti intreba de ce nu am facut Traian si Decebal? Asta a fost smecheria mea. Daca faceam Traian si Decebal, astia ma impiedicau. Dar Dacii... Ai inteles?

Nu. Cum va impiedicau? Care ar fi fost nemultumirea comunistilor?

In mii de feluri. Nu mai vorbea nimeni de istoria Romaniei. Nu mai existau decit istoria Partidului Bolsevic si istoria URSS. Asta invatam.

Dar, in Dacii, joaca si actori straini, din Occident. Ei cum au fost acceptati?

Pentru ca filmul l-am facut cu straini. Eu m-am dus la Paris si acolo era un evreu din Braila, mare patriot, vorbea romaneste mai bine decit mine. El mi-a zis sa facem un film istoric. Eu am propus Traian si Decebal. Am venit in tara si am spus: "Domnule, francezii vor o coproductie Traian si Decebal". Si presedintele Cinematografiei mi-a raspuns ca nu se poate, ca il face nu stiu cine, in anul nu stiu care. Ei aveau o programare pe cincinal, cu fiecare ce film face. Atunci, pe moment, le-am spus ca fac Dacii. Dacii nu era pe lista. Dacii a fost prima manifestare publica romaneasca antiruseasca.

Cum asa?

Pai, eu iti spun cum incepe filmul. Armata romana se apropie de zidul cetatii dacice. "Deschideti portile", striga romanii. Si dacul de sus: "Cine sinteti voi?". "Stapinii lumii", spunea romanul. La care ala de sus: "Veti ajunge doar daca noi vom pieri". Apoi incepe filmul. Lumea se ridica in picioare in sali si aplauda. Toata lumea simtea apropourile pe care le faceam.

Cred ca lucrurile astea s-au pierdut acum. Cred ca daca cineva se uita acum la Dacii nu-l mai intelege in cheia asta.

Atunci prindeau de zeci, de o suta de ori mai mult. Atunci era incredibil. Maurer – care, desi nu era roman, era un patriot –, cind a vazut filmul meu, a spus: "Bravo, Nicolaescu". Pe urma, mai tirziu, mi-a marturisit ca atunci cind a vazut succesul pe care filmul l-a avut la public "mi-am dat seama ca poporul e cu noi". Adica a fost un test pentru populatia Romaniei filmul Dacii. De aici a inceput asa-zisul patriotism al lui Ceausescu. In realitate, era o chestie care-i convenea lui Maurer si care incepuse pe vremea lui Gheorghiu-Dej, iar lui Ceausescu ii convenea pentru ca, folosind acest truc al nationalismului, avea poporul de partea lui. Dar, in realitate, el urmarea cu totul altceva. Si era mai comunist decit rusii.

---

"Eu am infiintat PDSR-ul"

Ati fost si politician.

Politician nu am fost niciodata.

In fine, ati fost in politica. La PSD.

Da, am fost in politica, pentru ca am intrat in Revolutie. Eu am intrat in Revolutie inca de pe 21 decembrie dimineata. Si aveam experienta Zidului Berlinului, ca am fost acolo cind a cazut. Am invatat ca un sistem, daca e luat prin surprindere, poate fi lovit definitiv. Si asta am cautat eu sa fac in Romania. Si am reusit. Dar, sa ne fie clar tuturor, eu n-am facut politica niciodata. N-am fost nici membru PSD. Am fost independent, pe listele PSD-ului. Nu ca as fi avut ceva cu PSD-ul. Dimpotriva, eu am infiintat PSD-ul. Ma rog, PDSR-ul. Dar cind am vazut ca vin o gramada de insi, inclusiv Adrian Paunescu si altii, m-am retras.

Aveti vreun regret, privind cariera dumneavoastra inapoi?

Da, am. Vreau sa lamurim niste lucruri: niciodata nu am luat banii cinematografiei. Cinematografia romaneasca a trait prin mine. Eu am adus circa 600 de milioane de lei, inainte de 1989, bani cistigati pentru cinematografia romaneasca. Banii astia ajungeau pentru cam 200 de filme. Am facut 27 de filme cu case de productie straine si nu orice filme. Am creat costume, care au ramas in Romania. Am incurajat cinematografia de la noi. Iar tinerii habar n-au de treaba asta. Daca as fi trait in SUA, acum eram cu conturile pline, milionar in dolari. Asa, mi-e si rusine sa spun ca nu am aproape nimic, desi lumea nu ma crede. Pe de alta parte, in SUA nu as fi reusit sa fac ce am facut in Romania, nu as fi putut avea o asemenea cariera.

---

"Nimeni n-a muncit ca mine"

Dumneavoastra sinteti un fel de recordman printre regizorii romani. Ati regizat peste 40 de filme de lungmetraj, aproape zece de scurtmetraj, ati produs alte numeroase filme si ati jucat in aproape 30 de roluri. De ce v-ati implicat in atit de multe directii? Cind ati avut timp pentru toate astea? Probabil nu o sa va mai doboare nimeni recordul.

Da, dar nimeni nu a lucrat cum am lucrat eu.

Faceati doua filme jumatate pe an. Nu era cam mult?

Nu era mult. Daca puteam sa fac, faceam. Trebuia sa muncesti. Nimeni n-a muncit ca mine. Dar eu vreau sa spulber urmatoarea idee: aici am topul filmelor romanesti (din punctul de vedere al numarului de spectatori – n.r.) si uita-te la cite filme am eu in top. Aici am topul regizorilor (din punctul de vedere al numarului de filme regizate – n.r.). Uite la ce diferenta sint eu, pe primul loc. Al doilea si al treilea au cit mine. Iar de la locul zece in jos, toti astia de aici au cit am eu. Am si o statistica pe decenii, cu primele trei filme ale fiecarui deceniu. Practic, reiese ca eu domin clasamentele cinematografiei romanesti de cinci decenii. Crezi ca ma mai intereseaza daca ma mai plac unii sau altii?

N-ati facut doar multe filme. Ati fost si in mai multe ipostaze: de regizor, de producator, de actor, de cascador. Ati facut chiar si filmari subacvatice.

Era natural pentru mine. Mi-a fost chiar mai usor sa fiu si regizor, si actor. Adica, decit sa-i explic unui actor ce sa faca, eu intram in cadru si faceam. Nu trageam duble cu mine aproape niciodata. Invatam bine textul, ca mi-era rusine de echipa. Totusi, n-a fost ideea mea sa ajung si actor. Prima data am jucat din cauza lui Titus Popovici, care mi-a propus sa joc. Am avut si doua propuneri sa fac film chiar inainte de a face Dacii (lungmetrajul sau de debut – n.r.), de la Savel Stiopul si de la Dinu Cocea, doi regizori care ma stiau si care m-au pus sa dau proba de actorie. Savel ma alesese pe mine. Faptul ca am intrat in regie... nu stiu. Eu am ajuns in cinematografie fara sa vreau. M-am apucat intii de filmarile submarine, pentru ca imi ramasese dragostea de la marina si am fost primul scafandru independent din tot estul Europei. Am facut unul dintre primele filme subacvatice la mare adincime.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/sergiu-nicolaescu-o-viata-fabuloasa-detalii-nestiute-din-biografia-maestrului_1083588.html#ixzz2GuYgON52